Ieri m-am intrebat: "Oare cum voi muri?" De cate ori v-ati pus aceasta intrebare? Adica, in serios. Nu unul din acele ganduri care trec, aproape neobservate, sau poate o discuție cu cineva despre moarte. Nu. Serioasa intrebare : "Oare cum voi muri? Oare voi suferi?"

Apoi, dupa ce m-am intrebat acest lucru, mi-am dat seama ca am avut contact, sau mai bine zis, mai concret, am fost constienta de moarte de la o varsta destul de frageda. 

Primele amintiri sunt dinnainte de varsta de cinci ani.Prima faptura draga mie care a murit a fost cainele bunicii mel, Rex. A fost calcat de o masina.

Vorbesc despre o perioada a istoriei tarii noastre in care, la sate, se vedeau destul de rar masinile. Iar daca treceau, poate lumea (eu sigur) se oprea o clipa din ceea ce facea pentru a privi "cine trece pe strada" in momentul in care se auzea motorul unei masini. Strada era plina de praf si ierburi crescute alandala si nu asfaltata ca acum.Si totusi Rex a reusit sa scape din lesa, sa iasa in strada si sa fie calcat de o masina.

Urmatoarea amintire legata de moarte a fost cea a spanzuratului. 

Fiul batranilor nostri vecini s-a spanzurat de nucul inalt din curte. 

Un nuc mort dar netaiat intr-o curte "cheala", fara pic de iarba.

Imi aduc aminte ca ne-am trezit dimineata, devreme, eu si fratele meu, din cauza zgomotului: oameni adunati in fata portii noastre, la o anumita distanta de poarta batranilor nefericiti. 

In pijamale, mi-am croit drum printre ei, eschivand mana bunicii mele care incercase sa ma apuce ca sa ma tina pentru a nu vedea spanzuratul.

Bineinteles ca am reusit sa ajung in fata tuturor si sa-l vad, acolo sus atarnand de singura craca ce mai ramasese nucului, sau cel putin singura pe care am zarit-o eu in acel moment. Apoi cineva m-a luat rapid de acolo.

Nu am avut cosmaruri, sau poate nu le mai tin minte, si nu mi-am adus aminte de acest lucru pana acum doi ani.

Nucul a fost taiat apoi.

Urmatoarea persoana care a murit a fost un baiat un pic mai in varsta decat mine, care locuia la sfarsitul strazii, sau la inceputul ei -depinde cum vrei sa privesti lucrurile.

Familia lui avea o casa frumoasa, ingrijita, inconjurata de numeroase flori, la fel ca a bunicii. Ciprian, parca il chema, a murit de leucemie. Am constientizat atunci ca si copiii pot muri nu numai animalele si adultii.

Apoi, peste doi sau trei ani, am avut intr-o vara un puisor crescut de mine. Il hraneam doar eu si se tinea numai dupa mine. Il numisem Biluta. Dupa ce s-a terminat vacanta de vara am plecat la scoala, evident.

Biluta a murit fara mine. Nu a mai vrut sa manance si nici sa bea apa. A fost prima oara cand am suferit dupa moartea unei fiinte. Acea pasare de curte, un cocos, se bucura dimineata cand ma vedea dand din aripioarele lui scurte. Cand mergeam in curtea cea mare,la animale, el ma astepta la poarta pana veneam inapoi. Bineinteles ca ma atasasem de el. Faptul ca depindea de mine m-a facut sa il iubesc si mai mult. Iubeam animalele copil fiind, inca le mai iubesc, dar atunci, daca vreo gaina murea rapusa de cutitul bunicii mele imi parea rau dupa ea si cam atat. O gaseam foarte gustoasa apoi la mine-n farfurie.

Sunt amintiri vagi, care , majoritatea mi-au revenit dupa ani de zile, unele acum cativa ani. Probabil ca acum ma simt mai linitita, viata mea a luat un curs, o directie si cred ca stiu ce vreau sa fac in viata.

V-ati oprit vreodata sa va intrebati ce anume vreti de la viata? Ce v-ar face fericiti? Daca inca nu, faceti-o chiar acum. Opriti-va din citit si ganditi-va, intrebati-va: "Ce vreau sa fac in viata? Ce ma face fericit?" Apoi asteptati raspunsul. Posibil sa va rspundeti in secunda urmatoare, ora urmatoare. Posibil sa va ia mai mult timp. Dar raspunsul va veni, si atunci cand va veni va veti simti plini de energie si bucurie. Nerabdatori sa incepeti ceea ce ati vrut sa faceti intotdeauna. Nu uitati de momentul acela in care aveti raspunsul, nu uitati felul in care va simtiti in acel moment. Pretutiti-l si simtiti-l in fiecare clipa. Pastrati in imagine obiectivul, zi de zi, si veti reusi cu siguranta pentru ca doar trebuie sa incepi ca sa devii maret, nu sa fii maret ca sa incepi.

ASTEPT UN TITLU